În ziua de 6 februarie 1911, în Tampico, un orășel din zona de nord-vest a statului american Illinois, s-a născut Ronald Reagan, cel care avea să devină al 40-lea președinte al Statelor Unite ale Americii.
În urma unei victorii electorale spectaculoase, Ronald Reagan a fost ales al 40-lea președinte al Statelor Unite în 1980. Fost actor, cunoscut pentru farmecul, încrederea și ușurința de care dădea dovadă atunci când susținea discursuri publice, „Marele Comunicator”, așa cum era deseori numit, a câștigat voturile alegătorilor care nu susținuseră în mod istoric Partidul Republican. Reagan l-a învins pe Jimmy Carter, președintele democrat aflat în funcție la acea vreme. În 1984, Reagan a fost reales în funcție.
Ronald Reagan a fost considerat cel mai conservator candidat care a câștigat cursa pentru președintele SUA în mai bine de jumătate de secol. Era un critic cunoscut al programelor de ajutor social, un susținător pentru forțele armate, precum și un opozant al comunismului. Reagan a fost, de asemenea, unul dintre puținii bărbați care au ajuns președinți americani ce nu și-au petrecut mare parte din viață în politică sau într-o profesie ce avea legătură cu scena politică.
Timp de 30 de ani, Reagan a activat în divertisment, la radio, în filme, sau televiziune. Deși fusese implicat în cauze politice, Reagan a candidat pentru o funcție publică abia după ce împlinise vârsta de 50 de ani, scrie Britannica.
Deși președinția sa nu a fost ferită de scandaluri politice sau deficite bugetare, Reagan s-a retras în glorie. La finalul celui de-al doilea mandat, într-un val de popularitate, Reagan s-a retras la reședința sa din California. După mai mulți ani de probleme de sănătate, fostul președinte american a dezvăluit în 1994 diagnosticul de Alzheimer. După aceea, nu a mai putut participa la atât de multe apariții publice, însă soția sa, Nancy, a participat în numele său. Ronald Reagan a murit în data de 5 iunie 2004, la Los Angeles.
Redacția DESCOPERĂ.ro îţi prezintă principalele semnificaţii istorice ale zilei de 6 februarie:
1696 – A apărut în tipografia instalată la Mănăstirea Snagovului prima tipăritură: „Orânduiala slujbei sfinţilor Constantin şi Elena”. Cartea, publicată cu text grecesc şi românesc de către Mihail Iştvanovici, sub îngrijirea lui Antim Ivireanul, era dedicată lui Constantin Brâncoveanu
1778 – A fost încheiată alianţa franco-americană. În timpul Războiului de Independenţă din America, reprezentanţi ai Statelor Unite şi ai Franţei au semnat, la Paris, Tratatul de Prietenie şi Comerţ şi Tratatul de Alianţă
1793 – A încetat din viaţă dramaturgul Carlo Goldoni, supranumit de către Voltaire „Moliere al Italiei”. A reformat „commedia dell’arte îndreptînd-o pe făgaşul realismului modern”. (n. 25 februarie 1707)
1879 – Agenţiile diplomatice române din străinătate au fost ridicate la rangul de legaţii
1885 – Spiru Haret este numit secretar general al Ministerului Instrucţiei şi al Cultelor
1889 – S-a născut Krikor H. Zambaccian, colecţionar şi critic de artă (m. 18 septembrie 1962)
1891 – S-a născut poetul Adrian Maniu, distins cu premiul naţional de poezie pe anul 1938 („Vrăjitorul apelor”, „Lângă pământ”) (m. 20 aprilie 1968)
1898 – A avut loc, la Paris, premiera „Poemei române” compusă de George Enescu. A fost prima sa apariţie publică în calitate de compozitor, la vârsta de 16 ani
1908 – S-a născut, la Ploieşti, scriitorul Geo Bogza (m. 14 septembrie 1993)
1920 – A încetat din viaţă cărturarul şi omul politic Dimitrie C. Sturdza-Scheianu, membru de onoare al Academiei Române (n. 19 mai 1839)
1945 – A intrat în vigoare Decretul-lege privind statutul naţionalităţilor, potrivit căruia toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii şi se bucură de aceleaşi drepturi civile şi politice fără deosebire de rasă, naţionalitate, limbă sau religie. Statutul prevedea pedepsirea prin lege a manifestărilor urii de rasă sau a naţionalismului
1945 – S-a născut Bob Marley, celebru cântăreţ de muzică reggae (m. 11 mai 1981)
1991 – Ministerul de Externe român a dat o declaraţie prin care s-a pronunţat pentru desfiinţarea, până la jumătatea anului 1991, a structurilor militare ale Tratatului de la Varşovia. Toate statele membre ale acestei alianţe militare (URSS ultima, după o îndelungată perioadă de deliberare) s-au pronunţat în favoarea desfiinţării alianţei
1993 – A încetat din viaţă George Ciorănescu, poet, traducător şi prozator. În 1947 se expatriază la Paris, iar în 1954 devine deputat în primul Parlament European. (n. 19 martie 1918)
1995 – A încetat din viaţă academicianul Nicolae Simionescu. A fondat şi organizat, împreună cu academicianul Maya Simionescu, Institutul de Biologie şi Patologie Celulară (n. 27 iunie 1926)
2001 – Deputaţii au hotărât interzicerea clonării umane, prin adoptarea unui proiect de lege de ratificare a Convenţiei europene privind protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane faţă de aplicaţiile biologiei şi medicinei şi a Protocolului adiţional al acestei convenţii, semnat la Paris la 12 februarie 1998
2005 – A încetat din viaţă pianistul Lazar Berman. Considerat în Rusia un talent ieşit din comun încă din adolescenţă, Berman a devenit un pianist de renume internaţional în anii ’70, după ce a cucerit publicul european şi american. (n. februarie 1930)
2008 – Jurnalistul Max Bănuş a decedat. Cunoscut ca unul dintre cei mai remarcabili ziarişti de la Europa Liberă, Max Bănuş şi-a început cariera jurnalistică la Sportul românesc
2011 – A încetat din viaţă romanciera şi poeta franceză Andrée Chedid, de origine libaneză, autoarea romanelor „Sixième jour” (1960) şi „Celălalt/ L’Autre” (1969) – ambele ecranizate ulterior (n. 20 martie 1920).